Dec 17, 2024
    Postat de Dana

    Cum gestionezi dieta în perioada sărbătorilor? 

    Acest articol este pentru tine, fie că ești deja într-un program de slăbit, fie că te gândești să începi unul, dar amâni momentul, așteptând să treacă sărbătorile. Să știi că această perioadă nu este doar un obstacol, ci poate deveni startul transformării tale. Deși anul calendaristic începe în ianuarie, adevăratul tău început este chiar acum, în timpul sărbătorilor, pentru că aceste zile sunt, de cele mai multe ori, primul test major care îți pune voința la încercare.

     

    Știm cu toții că sărbătorile sunt asociate cu întâlniri de familie și mese pline de preparate tradiționale. Ce uită însă majoritatea este că acest stil de gândire – să amânăm schimbările până trece perioada – te face să îți amâni prioritățile. Și, dacă o faci acum, vei continua să o faci pe parcursul întregului an. După sărbători urmează Paștele, evenimentele de vară, nunțile, botezurile, concediile. Într-un final, trece un an în care ai tot așteptat să apară momentul „perfect” pentru a începe.

     

    Aceasta este o mentalitate de tip „totul sau nimic”, în care îți imaginezi că vei găsi o perioadă fără distrageri, fără abateri, în care toate lucrurile vor fi perfecte. Din păcate, viața nu funcționează așa. Viața este un amestec de evenimente, planuri și schimbări. Până când nu vei învăța să îți organizezi obiceiurile în jurul stilului tău de viață și nu invers, vei rămâne prinsă în cercul vicios al luptei cu kilogramele în plus.

     

    Rectangle 5418.png

     

    Ce poți face concret în perioada sărbătorilor?

    Dacă ai început deja un program de transformare corporală sau vrei să începi acum, cheia este să îți delimitezi momentele în care te bucuri de mesele speciale și să menții echilibrul în restul timpului. Gândește-te așa: masa de Crăciun este doar o masă. Masa de Revelion, la fel. Chiar și mesele cu prietenii sunt evenimente izolate. Asta nu înseamnă că sărbătorile trebuie să devină două săptămâni de excese. Este o mare diferență între a mânca cu moderație și a mânca în exces, pornind de la gândul greșit „oricum am mâncat prea mult, ce mai contează?”. Contează. O masă, două sau trei în care faci mici abateri nu îți vor afecta drastic progresul. Dar două săptămâni de mâncat fără control pot face o diferență mare.

     

    Rectangle 5422.png

     

    Cum să controlezi mesele?

    Tradițiile noastre includ preparate precum sarmale, fripturi sau piftie, care sunt toate surse bune de proteine. Iată câteva reguli simple care te pot ajuta:

    • Începe masa cu proteine. Consumă friptura sau sarmalele înainte de a te gândi la desert.
    • Alege legume ca garnitură, nu cartofi. Un carbohidrat mai ușor te va ajuta să te simți sătulă fără să consumi prea multe calorii.
    • Păstrează desertul pentru final. Dacă începi masa cu cozonac sau alte dulciuri, vei consuma mai mult decât dacă te bucuri de ele după ce ești deja sătulă.
    • Nu te opri din a face mișcare. Orice forma de mișcare este binevenită! Fie ca faci un antrenament cu greutatea corpului sau cu greutăți sau pur şi simplu o plimbare lungă.

     

    De ce să nu te înfometezi?

    Când ajungi la masă flămândă, tentațiile dulci sunt mult mai greu de controlat. Este important să mănânci echilibrat înainte de evenimente, pentru a evita să consumi în exces deserturi sau alte alimente hipercalorice. Dacă începi dimineața cu dulciuri, pofta de carbohidrați va persista toată ziua și vei sfârși prin a consuma mult mai mult.


    Rectangle 5419.png

     

    De ce să începi un program acum?

    Perioada sărbătorilor este un prilej excelent să îți testezi voința și să exersezi moderația. În plus:

    • Eviți să acumulezi kilograme suplimentare. Este mai ușor să începi acum decât să repari greșelile mai târziu.
    • Îți setezi un ton corect pentru anul următor. Dacă înveți să gestionezi sărbătorile, vei fi mult mai pregătită pentru evenimentele viitoare.

    Nu aștepta să treacă sărbătorile pentru a începe să îți transformi stilul de viață. Fă primul pas acum și demonstrează-ți că poți să rămâi constantă, indiferent de context. Sărbătorile sunt doar un eveniment, iar viața ta merge mai departe. Decizia este a ta!

     

    Rectangle 5420.png


    Share Articol

    Calculează-ți caloriile, alege programul potrivit și începe!

    faci parte din comunitatea femeilor extraordinare și ramâi inspirată zilnic!

    Newsletter

    Abonează-te pentru motivație, sfaturi și resurse care te vor ajuta să-ți transformi stilul de viață!

    Sunt de acord cu Termeni și Condiții

    Urmărește-mă pe Instagram

    img
    img
    img
    img
    img
    img
    img
    Dana logo

    Fă-ți curaj să începi cea mai personalizată experiență de fitness a acestui an! Nu va fi doar un alt program online, ci o călătorie care te va face independentă, îți va schimba stilul de viață și te va duce la rezultatul mult visat!

    Copyright © DANA ONEtoONE FITNESS